Politica de Confidențialitate și Protecția Datelor
LASTING System S.A.
Introducere
LASTING System S.A. („LASTING”), parte a Grupului LASTING, este un distribuitor de produse și servicii IT&C și una dintre cele mai mari companii IT din România, cu capital 100% românesc, având o prezență de 30 de ani în sectorul de business B2B. LASTING furnizează soluții IT integrate, servicii de distribuție pentru hardware și software, precum și consultanță specializată, adresându-se atât companiilor private, cât și instituțiilor publice. Portofoliul companiei acoperă domenii precum infrastructură, rețelistică, stocare de date, securitate cibernetică, comunicații unificate și soluții cloud.
LASTING oferă clienților posibilitatea de a achiziționa produse și servicii IT&C atât direct de la LASTING, cât și prin intermediul parteneri comerciali sau al altor distribuitori din România. Fiecare contract pote fi supus unor politici de confidențialitate specifice, care pot completa sau pot prevala asupra termenilor prezentei Politici de Confidențialitate și Protecția Datelor.
Prezenta Politică de Confidențialitate și Protecția Datelor descrie modul în care colectăm, utilizăm, stocăm și partajăm Datele dumneavoastră cu caracter personal, atât offline, cât și online, precum și drepturile și opțiunile dumneavoastră în legătură cu Datele cu caracter personal. Dacă sunteți angajat, colaborator sau candidat pentru un loc de muncă, Datele dumneavoastră cu caracter personal colectate în aceste contexte vor face obiectul unei note de informare separate, pe care o vom furniza atunci când este cazul.
Rezumat al unor aspecte importante:
- Putem colecta atât date cu caracter personal, cât și alte informații despre dumneavoastră dintr-o varietate de surse, inclusiv date cu caracter personal colectate direct de la dumneavoastră sau de la dispozitivele utilizate, fie online, fie offline, precum și din alte surse, cum ar fi surse publice (inclusiv informații din profilurile dumneavoastră publice de pe rețelele de socializare) și de la alți terți.
- Nu vom utiliza și nu vom divulga datele dumneavoastră cu caracter personal decât în conformitate cu cele descrise în prezenta Politică de Confidențialitate și Protecția Datelor.
- Nefurnizarea unor date cu caracter personal exacte și actualizate poate afecta capacitatea noastră de a desfășura activități comerciale cu dumneavoastră, cum ar fi procesarea comenzilor de achiziție sau furnizarea unor servicii aferente evenimentelor B2B (cazare, achiziționare bilete de acces la evenimente, bilete de avion etc.).
- Acolo unde este aplicabil, vom respecta instrucțiunile dumneavoastră privind anumite utilizări ale Datelor cu caracter personal în cadrul prezentei Politici de Confidențialitate și Protecția Datelor, de exemplu atunci când decideți să nu mai primiți comunicări de marketing sau solicitați ștergerea Datelor cu caracter personal.
- Utilizăm măsuri tehnice și organizatorice concepute pentru a securiza și proteja Datele dumneavoastră cu caracter personal, însă nu putem asigura sau garanta că Datele cu caracter personal vor fi complet protejate împotriva accesului neautorizat al hackerilor sau al altor activități infracționale.
1. Principii generale
- Datele cu caracter personal vor fi colectate, stocate, prelucrate și transmise în conformitate cu politicile stabilite de LASTING și cu legislația, regulile și reglementările aplicabile.
- Datele cu caracter personal vor fi prelucrate în mod legal și echitabil;
- Datele cu caracter personal vor fi colectate în scopuri determinate, explicite și legitime și nu vor fi prelucrate ulterior într-un mod incompatibil cu aceste scopuri;
- Datele cu caracter personal colectate de LASTING vor fi adecvate, relevante și nu vor fi excesive în raport cu scopurile pentru care sunt colectate;
- Datele cu caracter personal colectate de LASTING vor fi exacte și, acolo unde este necesar, actualizate, în măsura posibilului;
- Datele cu caracter personal vor fi protejate împotriva accesului neautorizat și a prelucrării neautorizate prin utilizarea unor măsuri și controale de securitate tehnice și organizatorice adecvate;
- Datele cu caracter personal colectate de LASTING vor fi păstrate într-o formă care permite identificarea persoanelor vizate doar atât timp cât este necesar pentru scopurile pentru care datele au fost colectate.
2. Colectarea Datelor cu caracter personal
LASTING poate colecta Date cu caracter personal despre dumneavoastră dintr-o varietate de surse, inclusiv: direct de la dumneavoastră, de la alți utilizatori, de la parteneri comerciali și distribuitori, de la furnizorii noștri, de la prestatorii noștri de servicii, de la terți furnizori de informații, de la clienții noștri și prin intermediul Website-ului.
„Datele cu caracter personal” colectate de sau în numele LASTING includ, în funcție de natura interacțiunilor dumneavoastră cu noi:
- „Date de identificare”, cum ar fi numele, prenumele, numele de utilizator sau un identificator similar, funcția în cadrul companiei, imaginea și vocea, după caz;
- „Date de contact și profesionale”, cum ar fi adresa de e-mail și numerele de telefon, afilierea la o companie, funcția, locația biroului;
- „Date tehnice”, cum ar fi adresa IP, datele de autentificare, tipul și versiunea browserului, setările de fus orar și locația, tipurile și versiunile plugin-urilor de browser, sistemul de operare și platforma, precum și alte tehnologii utilizate pe dispozitivele cu care accesați website-urile noastre;
- „Date de profil”, cum ar fi numele de utilizator și parola pentru accesarea Platformei e-Shop B2B, numărul contului, achizițiile sau comenzile efectuate, interesele, preferințele, feedback-ul și răspunsurile la sondaje;
- „Date de utilizare”, cum ar fi informații despre modul în care utilizați Website-ul, produsele și serviciile noastre;
- „Date de preferință”, cum ar fi preferințele privind primirea comunicărilor de marketing din partea noastră sau a terților și preferințele de comunicare;
- „Date cu caracter personal sensibile” – pentru anumite evenimente B2B, putem solicita copii ale actului dumneavoastră de identitate sau ale pașaportului. Aceste informații pot face obiectul unor măsuri suplimentare de protecție și a unor drepturi suplimentare de confidențialitate, astfel cum sunt descrise mai jos.
LASTING colectează Date cu caracter personal în următoarele moduri și din următoarele categorii de surse:
- Informații furnizate voluntar de dumneavoastră. Putem colecta Date cu caracter personal direct de la dumneavoastră atunci când ni le furnizați în mod voluntar. De exemplu, atunci când comunicați cu noi telefonic, prin e-mail sau online, când vă creați un cont pentru a obține acces la oferte, când vă înregistrați pentru un eveniment sau un târg, când interacționați cu publicitatea și conținutul nostru digital (abonare la newsletter), când vă înscrieți pentru comunicări de marketing, promoționale sau informative, când achiziționați un produs sau serviciu, când adresați întrebări, încercați să rezolvați o problemă sau transmiteți feedback și comentarii.
- Informații colectate automat. Atunci când vizitați Website-ul nostru, colectăm automat anumite informații de pe dispozitivul dumneavoastră. Aceste informații pot include adresa IP, tipul dispozitivului, identificatori unici ai dispozitivului, tipul browserului, țara sau locația din care este accesat Website-ul și durata vizitei. Colectarea acestor informații ne permite să înțelegem mai bine vizitatorii Website-ului, de unde provin și ce conținut este de interes pentru ei. Utilizăm aceste informații în scopuri de analiză internă și pentru a îmbunătăți calitatea și relevanța Website-ului, a conținutului digital și a e-mailurilor noastre. O parte din aceste informații pot fi colectate prin utilizarea cookie-urilor, conform Politicii privind Cookie-urile.
- De la parteneri comerciali și distribuitori. Putem obține Date cu caracter personal despre dumneavoastră de la parteneri comerciali și distribuitorii care achiziționează produse de la noi și le furnizează către dumneavoastră.
- De la furnizorii noștri. Putem obține Date cu caracter personal despre dumneavoastră de la furnizorii care ne livrează produsele pe care le achiziționați.
- De la prestatorii noștri de servicii. Putem obține Date cu caracter personal despre dumneavoastră de la prestatorii de servicii care ne ajută să ne desfășurăm activitatea. De exemplu, prestatorii care găzduiesc sau întrețin Website-ul sau care trimit e-mailuri promoționale în numele nostru.
- De la clienți, colegi de muncă și alți parteneri de afaceri. Putem obține Date cu caracter personal despre dumneavoastră de la alți clienți care au deja un contract cu noi.
- Din surse publice. Putem obține Date cu caracter personal din surse publice, cum ar fi rețelele de socializare sau alte date disponibile în domeniul public.
3. Utilizarea Datelor cu caracter personal
LASTING utilizează Datele cu caracter personal colectate pentru a-și desfășura activitatea, pentru a vă furniza oferte și contracte și pentru a livra produsele și serviciile către dumneavoastră. De asemenea, putem utiliza datele pentru a comunica cu dumneavoastră, de exemplu pentru a vă informa despre contul dumneavoastră, livrări sau evenimente de marketing.
În funcție de natura interacțiunilor dumneavoastră cu noi, LASTING poate utiliza Datele cu caracter personal, inclusiv Datele cu caracter personal sensibile, pentru o varietate de scopuri („Scopurile”), inclusiv pentru a:
- vă înregistra ca nou client în sistemele noastre;
- furniza, menține și îmbunătăți ofertele și serviciile noastre;
- colecta creanțele datorate de clienții LASTING;
- procesa comenzile, livrările și plățile;
- dezvolta oferte suplimentare;
- respecta o obligație legală sau a răspunde solicitărilor legale ale autorităților publice;
- asigura respectarea legislației aplicabile;
- iniția, susține sau apăra proceduri judiciare sau alte proceduri legale similare;
- comunica direct cu dumneavoastră prin trimiterea de newslettere, sondaje, promoții, oferte speciale sau informații despre produse și servicii noi. Vă puteți dezabona oricând de la comunicările de marketing accesând linkul „Dezabonare” din e-mailuri sau contactându-ne folosind datele de mai jos;
- comunica direct cu dumneavoastră telefonic sau prin e-mail pentru a răspunde solicitărilor, a discuta aspecte legate de comenzi și a oferi suport clienți;
- furniza publicitate, după caz, prin intermediul Website-ului (pop-up-uri ale furnizorilor noștri);
- monitoriza și arhiva e-mailurile și mesajele text, mesajele transmise prin formularul de contact de pe Website, prin rețelele de socializare sau alte canale de comunicare (în măsura permisă de lege);
- verifica identitatea dumneavoastră înainte de a răspunde solicitărilor privind Datele cu caracter personal;
- respecta obligațiile contractuale sau legale de a furniza date autorităților publice competente;
- analiza eficiența activităților de marketing, publicitate și vânzări ale LASTING, contractorilor și partenerilor de afaceri;
- a efectua rezervări de cazare, a achiționa bilete de acces la evenimente, bilete de avion sau bilete pentru alte mijloace de transport, în cadrul activităților de marketing derulate de LASTING;
- alte scopuri legitime de afaceri sau alte scopuri legale, despre care veți fi informați, după caz.
Putem accesa și utiliza informații de pe alte website-uri, precum listafirme.ro sau termene.ro, sau de la societatea noastră de asigurări, pentru a:
- gestiona și lua decizii de business, inclusiv evaluarea bonității dumneavoastră;
- preveni activități infracționale, fraude și spălarea banilor;
- verifica identitatea și corectitudinea informațiilor furnizate;
- identifica debitori și recupera creanțe.
4. Divulgarea Datelor cu caracter personal
În funcție de natura interacțiunilor dumneavoastră cu noi, putem divulga Datele cu caracter personal, inclusiv Datele cu caracter personal sensibile, după cum urmează:
- Către furnizori. LASTING poate partaja Date cu caracter personal cu furnizorii care ne livrează produsele sau serviciile achiziționate de dumneavoastră. De exemplu, putem furniza Date cu caracter personal unui furnizor dacă achiziționați sau accesați o ofertă prin intermediul nostru și furnizorul solicită aceste date (pentru înregistrarea tranzacției, garanție sau suport). De asemenea, putem partaja Date cu caracter personal cu un furnizor terț care co-sponsorizează o activitate de marketing pentru a verifica participarea dumneavoastră.
- Către parteneri comerciali și distribuitori. LASTING poate partaja Date cu caracter personal cu parteneri comerciali și distribuitorii care achiziționează produse sau servicii de la noi. De exemplu, dacă achiziționați o ofertă prin intermediul unui parteneri comerciali sau distribuitor care a obținut produsele de la LASTING.
- Către prestatori de servicii. LASTING poate furniza Date cu caracter personal prestatorilor de servicii care ne asistă în desfășurarea activității, operarea Website-ului și atingerea Scopurilor. Acești prestatori pot include furnizori de servicii de suport clienți, servicii de e-mail și mesagerie, hosting, mentenanță, analiză de date, livrare de produse sau alte servicii externalizate.
- Către alte companii din Grupul LASTING. LASTING poate partaja Date cu caracter personal cu societățile afiliate din Grupul LASTING, care vor utiliza aceste date în conformitate cu prezenta Politică de Confidențialitate și Protecția Datelor.
- Către autorități publice. LASTING poate divulga Date cu caracter personal către autorități competente de aplicare a legii, autorități de reglementare, agenții guvernamentale, instanțe sau alți oficiali guvernamentali, atunci când considerăm că divulgarea este necesară pentru respectarea legii, exercitarea sau apărarea drepturilor legale ori protejarea intereselor vitale.
- Către terți în cazul vânzării sau achiziției de active. În cazul în care LASTING transferă dreptul de proprietate sau controlul asupra oricărei părți din companie sau Website către un potențial sau actual cumpărător, inclusiv în contextul unei fuziuni, reorganizări sau proceduri de insolvență, Datele cu caracter personal pot fi transferate, cu respectarea legislației aplicabile.
- Către agenții de publicitate. LASTING poate partaja Date cu caracter personal cu agenții de publicitate în legătură cu activități de marketing, promoții și oferte.
5. Opțiunile dumneavoastră
Comunicări de marketing. Aveți dreptul de a renunța oricând la comunicările de marketing pe care vi le transmitem, accesând linkul „Dezabonare” din e-mailurile primite.
6. Drepturile dumneavoastră privind confidențialitatea
Vom răspunde solicitărilor primite de la persoanele care doresc să își exercite drepturile privind confidențialitatea, în conformitate cu legislația aplicabilă în materia protecției datelor. Putem refuza anumite solicitări sau putem soluționa o solicitare doar parțial, în funcție de drepturile și obligațiile noastre legale.
Persoanele eligibile pot solicita exercitarea drepturilor privind confidențialitatea descrise mai jos prin oricare dintre următoarele modalități:
- prin transmiterea unui e-mail la adresa dpo@lasting.ro;
- prin transmiterea unei solicitări scrise la adresa: Timișoara, Str. Miron Costin nr. 2, județul Timiș, România.
Vom lua măsuri rezonabile pentru a vă verifica identitatea înainte de a răspunde solicitărilor dumneavoastră. Pașii de verificare vor varia în funcție de natura și sensibilitatea Datelor cu caracter personal și de existența sau nu a unui cont activ în relația cu noi.
Puteți formula următoarele solicitări cu privire la Datele dumneavoastră cu caracter personal:
- Accesul și portabilitatea Datelor cu caracter personal: aveți dreptul de a obține acces la Datele dumneavoastră cu caracter personal (în măsura în care acestea sunt prelucrate). De asemenea, aveți dreptul de a obține o copie a Datelor dumneavoastră cu caracter personal într-un format portabil.
- Rectificarea Datelor cu caracter personal: aveți dreptul de a solicita corectarea, actualizarea sau modificarea Datelor cu caracter personal pe care le deținem despre dumneavoastră.
- Ștergerea Datelor cu caracter personal: aveți dreptul de a solicita ștergerea Datelor cu caracter personal pe care le deținem, sub rezerva anumitor excepții și limitări prevăzute de lege.
- Dreptul de opoziție la prelucrare: aveți dreptul de a vă opune prelucrării Datelor dumneavoastră cu caracter personal atunci când această prelucrare este realizată în temeiul interesului nostru legitim.
- Restricționarea prelucrării: aveți dreptul de a solicita restricționarea prelucrării Datelor dumneavoastră cu caracter personal sau blocarea utilizării ulterioare a acestora. În cazul restricționării prelucrării, putem în continuare să stocăm Datele cu caracter personal.
- Refuzul sau retragerea consimțământului: în cazul în care am colectat și prelucrat Datele dumneavoastră cu caracter personal pe baza consimțământului, aveți dreptul de a vă retrage consimțământul în orice moment. Retragerea consimțământului nu va afecta legalitatea prelucrărilor efectuate anterior retragerii acestuia și nici prelucrările realizate în baza altor temeiuri legale decât consimțământul.
- Plângeri: aveți dreptul de a depune o plângere la o autoritate de protecție a datelor cu privire la colectarea și utilizarea Datelor dumneavoastră cu caracter personal, inclusiv în situația în care nu sunteți mulțumit de modul în care am răspuns solicitărilor dumneavoastră. Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați autoritatea locală competentă în materie de protecție a datelor.
Identitatea operatorului de date. Operatorul pentru orice Date cu caracter personal prelucrate de noi este LASTING System S.A., persoană juridică română, cu sediul în Str. Miron Costin nr. 2, Timișoara, județul Timiș, România, înregistrată la Registrul Comerțului Timiș sub nr. J1992005006354, având cod de TVA RO6102484.
Temeiul legal al prelucrării Datelor cu caracter personal. Temeiul legal pentru colectarea și utilizarea Datelor cu caracter personal descrise mai sus depinde de tipul Datelor cu caracter personal și de contextul specific în care acestea sunt colectate. Cu toate acestea, în mod obișnuit, colectăm Date cu caracter personal de la dumneavoastră numai în următoarele situații: (i) atunci când avem nevoie de Datele cu caracter personal pentru executarea unui contract încheiat cu dumneavoastră (de exemplu, pentru a onora achiziția unei Oferte); (ii) atunci când prelucrarea este necesară pentru interesele noastre legitime și aceste interese nu sunt prevalate de drepturile dumneavoastră; sau (iii) atunci când avem consimțământul dumneavoastră.
În anumite situații, este posibil să avem și o obligație legală de a colecta Date cu caracter personal sau să fie necesară colectarea acestora pentru protejarea intereselor vitale ale dumneavoastră sau ale unei alte persoane.
În cazul în care vă solicităm furnizarea Datelor cu caracter personal pentru a respecta o obligație legală sau pentru executarea unui contract, vă vom informa în mod clar la momentul relevant dacă furnizarea Datelor cu caracter personal este obligatorie și vă vom comunica eventualele consecințe ale neîndeplinirii acestei obligații.
În cazul în care colectăm și utilizăm Datele dumneavoastră cu caracter personal în baza intereselor noastre legitime (sau ale unui terț), aceste interese vizează, de regulă, operarea platformei noastre și comunicarea cu dumneavoastră, în măsura necesară pentru furnizarea serviciilor și Ofertelor noastre, precum și interesele noastre comerciale legitime, cum ar fi răspunsul la solicitările dumneavoastră, îmbunătățirea platformei, desfășurarea activităților de marketing sau detectarea ori prevenirea activităților ilegale.
În cazul în care colectăm și utilizăm Datele dumneavoastră cu caracter personal pe baza consimțământului, consecințele refuzului sau retragerii consimțământului vă vor fi comunicate la momentul acordării acestuia.
7. Alte informații importante privind confidențialitatea
LASTING utilizează măsuri și controale tehnice și organizatorice concepute pentru a securiza și proteja Datele dumneavoastră cu caracter personal împotriva pierderii, utilizării necorespunzătoare sau divulgării neautorizate, cum ar fi controale stricte de acces ale utilizatorilor, arhitectură de rețea segmentată și politici interne cuprinzătoare, inclusiv instruirea angajaților. Cu toate acestea, niciun set de date transmise sau accesibile prin intermediul Internetului nu poate fi garantat ca fiind 100% sigur. În consecință, deși LASTING depune eforturi pentru a proteja toate Datele cu caracter personal, LASTING nu poate asigura și nu garantează că Datele cu caracter personal nu vor fi supuse unor accesări neautorizate de către hackeri sau altor activități ilicite ori infracționale, sau în cazul unor defecțiuni ale echipamentelor hardware, software ori ale rețelelor de telecomunicații.
LASTING vă va notifica în cazul în care vom lua cunoștință de existența unui incident de securitate care implică Datele dumneavoastră cu caracter personal identificabile (așa cum sunt definite de legislația aplicabilă națională și internațională) stocate de către sau în numele nostru, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
Este responsabilitatea dumneavoastră să furnizați LASTING Date cu caracter personal exacte. Cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres în prezenta Politică de Confidențialitate și Protecția Datelor, LASTING va utiliza Datele cu caracter personal numai în moduri compatibile cu scopurile pentru care acestea au fost colectate sau ulterior autorizate de dumneavoastră. În măsura necesară pentru atingerea acestor scopuri, LASTING va lua măsuri rezonabile pentru a se asigura că Datele cu caracter personal sunt exacte, complete, actualizate și relevante pentru scopul pentru care sunt utilizate.
8. Transferuri internaționale de date
Datele dumneavoastră cu caracter personal pot fi transferate și prelucrate în alte țări decât cea în care aveți reședința. Aceste țări pot avea legislații privind protecția datelor diferite față de cele aplicabile în țara dumneavoastră, de exemplu în statele în care furnizorii noștri își desfășoară activitatea.
Pentru transferurile de Date cu caracter personal în afara României, am implementat garanții adecvate similare împreună cu furnizorii, prestatorii de servicii și partenerii noștri, în conformitate cu legislația aplicabilă în materie de protecție a datelor.
9. Perioada de păstrare
Păstrăm fiecare dintre categoriile de Date cu caracter personal (inclusiv Datele cu caracter personal sensibile) atât timp cât există o necesitate legitimă de afaceri în acest sens (de exemplu, pentru executarea acordurilor încheiate sau pentru respectarea obligațiilor legale, fiscale sau contabile aplicabile).
Criteriile pe care le utilizăm pentru a stabili existența unei necesități legitime continue de a păstra Datele cu caracter personal includ, fără a se limita la: (i) cerințele de reglementare la care suntem supuși, inclusiv legi și reglementări din domeniul fiscal, al muncii, contabilității și valorilor mobiliare; (ii) posibilitatea inițierii unor pretenții sau litigii împotriva noastră, pentru care Datele cu caracter personal ar putea fi relevante; (iii) necesitatea Datelor cu caracter personal pentru furnizarea serviciilor noastre către clienți; și (iv) tipurile și gradul de sensibilitate al Datelor cu caracter personal prelucrate.
Atunci când nu mai există o necesitate legitimă de afaceri pentru a prelucra Datele dumneavoastră cu caracter personal, acestea vor fi șterse sau anonimizate.
10. Website-uri ale terților
Pe lângă furnizarea accesului la oferte, Website-ul nostru sau newsletterele noastre pot include linkuri către alte website-uri și servicii web. Prezenta Politică de Confidențialitate și Protecția Datelor nu se aplică acelor website-uri și servicii, iar practicile de confidențialitate ale acestora pot diferi de cele descrise în prezenta politică.
În cazul în care furnizați Date cu caracter personal către oricare dintre aceste website-uri sau servicii terțe, Datele dumneavoastră cu caracter personal vor fi guvernate de politicile de confidențialitate aplicabile acelor website-uri și servicii. LASTING vă încurajează să citiți cu atenție politica de confidențialitate a oricărui website sau serviciu web pe care îl vizitați.
11. Revizuiri și actualizări ale Politicii de Confidențialitate și Protecția Datelor
LASTING poate revizui periodic această Politică de Confidențialitate și Protecția Datelor pentru a reflecta modificări ale practicilor noastre de afaceri sau noi cerințe de informare impuse de legislația aplicabilă în materie de protecție a datelor.
În cazul în care revizuim această Politică de Confidențialitate și Protecția Datelor, vă vom informa prin publicarea versiunii actualizate pe acest Website. Modificările aduse Politicii de Confidențialitate și Protecția Datelor vor intra în vigoare și se vor aplica informațiilor colectate începând cu data publicării versiunii revizuite pe Website-ul LASTING.
12. Întrebări, reclamații și date de contact
Dacă aveți întrebări sau preocupări cu privire la prezenta Politică de Confidențialitate și Protecția Datelor, la practicile de confidențialitate ale LASTING, la modul în care colectăm sau utilizăm Datele dumneavoastră cu caracter personal ori dacă doriți să vă exercitați drepturile privind confidențialitatea Datelor cu caracter personal, ne puteți contacta prin e-mail la adresa: dpo@lasting.ro.
De asemenea, puteți transmite o solicitare referitoare la Datele dumneavoastră cu caracter personal și apelând următorul număr de telefon: +40 256 201 278.